Poveşti mai mult sau puţin povestite, capitole citite printre rânduri. Privind în urmă, ţi se pare că ai trăit vieţi separate, cumva, în universuri paralele. Ai gustat fiecare trăire, te-ai aşezat când ai simţit să rămâi şi te-ai ridicat când ai simţit să pleci. Nu o dată. Pasaje pline de efervescenţă. Capitole memorabile, recitite şi rumegate doar ca să înţelegi mai mult, să creşti.
După tot drumul ăsta, ajungi în momentul când se închide tot ce e de închis şi se deschide ce este de deschis. Da, cred că aşa se întâmplă. Simţi, pur şi simplu. Când actorii şi-au jucat în mod impecabil rolul pentru ca tu să ajungi aici. Când actorii au dat tot ce e mai bun din ei pentru ca tu să înţelegi. Şi le mulţumeşti. Pentru scenele fericite, pentru cele triste, pentru scenele când au fost prezenţi, dar şi pentru cele din care au lipsit. Pentru dăruirea lor, dar şi pentru slăbiciuni. Le mulţumeşti pentru că datorită lor eşti aici. În locul în care ştii ce vrei.
În spaţiul tău interior, unde mai este loc doar pentru un singur om. Care pleacă de unde a trăit ce era de trăit, ca să fie prezent în lumea în care se simte dorit. Şi cred că, la nivel inconştient, ştii lucrurile astea chiar înainte ca ele să se întâmple.
„Nu ieşim brusc dintr-o lume. Plecăm bucată cu bucată.” Până suntem prezenţi cu totul în alt loc în care ne simţim chemaţi.
Be the first to comment on "Se închide ce este de închis şi se deschide ce este de deschis"