Ziua Recoltei – Simfonie de culori, gusturi și arome la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Toamna Horticolă Bucureșteană, aflată la a patra ediție, își deschide porțile între 6 și 9 octombrie 2022, în Campusul Agronomie-Herăstrău, din Bd. Mărăști, nr. 59. Peste 60 de expozanți cu profil horticol prezintă și oferă spre degustare numeroase soiuri și hibrizi românești, precum și soiuri recent introduse în țară de mere, pere, prune, gutui, struguri, jujube (curmale dobrogene), asimina (banana nordului), kiwi și ardei. 

Producătorii prezenți la Toamna Horticolă Bucureșteană expun și comercializează pentru publicul larg o gamă variată de plante, bulbi, flori, produse pentru grădinărit și delicii tradiționale. 

Odată cu creșterea interesului pentru o viață sănătoasă, fructele și legumele proaspete cultivate local, devin din ce în ce mai căutate. Ziua Recoltei este o sărbătoare pentru comunitatea de producători și consumatori,  fiind o încununare a unui an îmbelșugat.

Pe parcursul celor 4 zile vor fi prezentate noutățile Centrului de Transfer Tehnologic al USAMV – AgroBioLife spre informarea fermierilor, companiilor, dar și pasionaților de horticultură. Nu vor lipsi sucurile naturale, obținute la Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare Agronomică Moara Domnească, înghețata artizanală și numeroase alte produse inedite, alături de must și vinul universitar produs la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa. Se vor expune și comercializa pomi și arbuști fructiferi, inclusiv din speciile pomicole noi, produși la Pepiniera Istrița. 

Acceleratorul de antreprenori ”Localnicii” este prezent în acest an la Toamna Horticolă Bucureșteană cu un stand unde expun 10 antreprenori locali, peste 25 de produse atent selecționate: miere, siropuri, zacuscă și chiar coșuri de răchită artizanale. În zona de bar se vor servi cafea & croissante, precum și băuturi non-alcoolice. 

Noile tehnologii sunt o parte importantă a modernizării și digitalizării domeniului horticol, iar specialiștii au oportunitatea să participe la ateliere și demonstrații pe tot parcursul celor 4 zile. Da Bacco este una dintre companiile ce susțin ateliere demonstrative în câmpurile experimentale ale Facultății de Horticultură și care furnizează o gamă completă de materiale și servicii necesare înființării și întreținerii plantațiilor viticole, pomicole. 

Be the first to comment on "Ziua Recoltei – Simfonie de culori, gusturi și arome la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc