Anul începe în forță pentru teatrul independent de la noi, cu premiera unei comedii de zile mari: „Cum să pierzi totul într-o zi”, adaptare a lui Răzvan Oprea după piesa „Oscar” de Claude Magnier. Evenimentul va avea loc luni, 17 februarie 2020, de la ora 19:00, la Cinema Pro.
Din distribuția spectacolului fac parte unii dintre cei mai apreciați actori ai momentului: Silviu Biriș, Magda Catone, Ozana Barabancea, Răzvan Oprea/ Pavel Bârsan, Ana Odagiu, Natalia Dragomir, Sergiu Costache, Radița Roșu. Regia îi aparține lui Răzvan Oprea, iar scenografia este semnată de Simona Marcu.
Povestea, adaptată la zilele noastre și la realitățile românești, le poate fi cunoscută amatorilor de comedie din filmul „Oscar”, realizat în 1967, în care Louis de Funès făcea un rol magistral. Textul lui Claude Magnier este o avalanșă de răsturnări de situații care mai de care mai amuzante, iar viziunea regizorală, apetența pentru comedie a distribuției și ritmul nebun vor alcătui împreună un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.
„Mi-am propus să fac o comedie clasică, de care să se poată bucura întreaga familie și cred că, împreună cu colegii mei, actorii din distribuție, am reușit să fac acest lucru. Prima reprezentație a spectacolului, care a avut loc în decembrie, s-a jucat cu casa închisă, lucru care ne-a bucurat și ne-a încurajat. Sperăm ca oamenii să vină în număr la fel de mare și la premiera oficială, iar noi le vom oferi în schimb o seară în care vor râde cum cred că nu au mai râs demult!” a declarat Răzvan Oprea, regizorul spectacolului.
Biletele la premiera oficială a spectacolului pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro. Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook a P2P Theatre, www.facebook.com/P2P.Theatre
Be the first to comment on "Silviu Biriș, Magda Catone și Ozana Barabancea pe aceeași scenă în comedia „Cum să pierzi totul într-o zi”"