Si in acest an, Iuliana Tudor vine in casele romanilor cu un program special de Revelion. TVR împlinește 60 de ani, motiv de bucurie pe 31 decembrie, de la 20.30, atunci cand Iuliana Tudor aduce marile voci ale folclorului la Postul National de Televiziune.
Patru studiouri ale Televiziunii vor găzdui evenimentul, cu muzică pe toate gusturile și distracție pentru toți. Iuliana Tudor aduce muzică populară cu cei mai mari interpreți de folclor ai României, care vin în exclusivitate la Revelionul TVR 1, într-un spectacol în care telespectatorii vor asculta piesele care i-au făcut celebri.
“Vreau să le mulțumesc, în numele Televiziunii Române, marilor artiști care au fost și rămân prieteni ai postului public și care au ales să vină să petreacă Revelionul în locul unde și-au construit carierele”, spune Iuliana Tudor, cea care ne va aștepta, în noaptea dintre ani, în platoul “O dată-n viață”, alături de multe dintre cele mai mari nume ale folclorului românesc: Mioara Velicu, Angela Buciu, Traian Jurchela, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, Irina Loghin, Dumitru Zamfira, Aneta Stan, Maria Butaciu, Steliana Sima, Constantin Enceanu, Floarea Calotă, Petrică Mâțu Stoian, Matilda Pascal Cojocarița, Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Mariana Deac, Ionuț Fulea, Mariana Ionescu, Alexandru Pugna, Nicolae Furdui Iancu, Maria Dragomiroiu, Marinel Petreuș, Maria Murgoci, Florica Bradu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Tudor Furdui Iancu, Florentina și Petre Giurgi, Simion Pop, Benone Sinulescu, Florica Zaha, Constantin Lătărețu, Panseluța Feraru, Emi Drăgoi, Ștefan Cigu și Ion Ghițulescu.
Be the first to comment on "De Revelion, Iuliana Tudor aduce folclorul in exclusivitate la TVR"