Kahlenberg Cup s-a desfășurat în mijlocul naturii, pe muntele Kahlenberg din Viena, într-un peisajul mirific. Evenimentul s-a bucurat de participare internațională.
Kahlenberg Cup este o competiție sportivă, compusă din două discipline: săritura în lungime de pe loc și aruncarea bilei de greutate. La categoria masculină, bila a cântărit 6 kg, iar la categoria femei și junior, aceasta a avut 4 kg. Competiția a fost strânsă, atât la masculin cât și la feminin, iar în final doar câțiva centimetri au despărțit concurenții. Cel mai tânăr concurent s-a impus la categoria lui de vârstă printr-o săritură care a măsurat 2,30 m. Primele trei locuri la feminin au fost ocupate de Andreea Drăgan Minescu, Daniela Mănăilă și Samuela Rot, iar la masculine, primul loc a fost aprig disputat, însă în cele din urmă a revenit lui Daniel Bărbatu, urmat de Mihai Sandu și Florin Mănăilă. Concursul a fost o premieră, în special prin modul de desfășurare și a strâns o multime de spectatori. Câștigătorii au primit medalii, cupe și trofeul competiției. Organizatorii evenimentului au fost Clara și Sorin Popescu, dar și Clubul Sportiv Kahlenberg.
Be the first to comment on "Prima ediție concursului Cupa Kahlenberg s-a desfășurat într-un cadru mirific din Viena"