Ciugud, o comună… mai ceva ca afară, duminică, în „Dosar România”

Viaţa la ţară, în România, poate fi chiar mai bună decât în străinătate! Un exemplu ni-l oferă reportajul pe care îl putem urmări duminică, 31 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1.

Prima şcoală inteligentă din mediul rural – şi urmează deschiderea celei de-a doua; prima comună din România cu plata impozitelor on-line; prima comună din România care are debarcader pe malul unui râu; prima centrală eoliană din mediul rural; independenţă energetică; cel mai mare teren de golf din sud-estul Europei; aprozar virtual; monedă virtuală proprie. Se întâmplă la Ciugud, o localitate a viitorului, în care cele mai moderne tehnologii sunt adaptate necesităţilor locuitorilor din cele şase sate. Ne arată că „o ţară ca afară” nu e un obiectiv de neatins în România realizatoarea Cristina Ţilică, în reportajul pe care îl semnează pentru „Dosar România”, duminică, 31 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1.

În timp ce la mai bine de jumătate dintre primăriile din ţară, cheltuielile sunt mai mari decât încasările, iar, pe alocuri, din taxele şi impozitele colectate abia se plătesc salariile angajaţilor, în judeţul Alba, un primar ajutat de săteni şi-a transformat comuna în cea mai dezvoltată localitate din mediul rural românesc.În anul 2000, sătenii din comuna Ciugud nu aveau apă curentă, canalizare, străzile erau într-o stare de degradare, la fel şi şcolile, comunitatea era îmbătrânită, iar tendinţa era de migrare spre oraşul Alba-Iulia. Acum, însă, toţi cetăţenii comunei Ciugud au drumuri asfaltate, şcoală ultramodernă, ce pare desprinsă din filmele de science-fiction, trotuare curate, iluminat public asigurat prin centrale ecologice, acces la utilităţi, parcări inteligente cu încărcare solară, pentru încurajarea folosirii mijloacelor de transport electrice şi reducerea poluării, pistă de biciclete, spaţiu verde îngrijit, acoperişuri cu panouri fotovoltaice atât la clădirile publice, cât şi la biserici, drumuri agricole asfaltate, internet gratuit, parcuri.

„Toate acestea sunt realizate de oamenii vizionari de la conducerea comunei Ciugud, în frunte cu primarul Gheorghe Damian, oameni care au găsit soluţii pentru o dezvoltare durabilă a localităţii”, explică Cristina Ţilică, realizatoarea reportajului. Când şi-a luat în primire mandatul de primar, Gheorghe Damian a găsit primăria cu datorii de 3 miliarde de lei, veniturile proprii erau de 730 de milioane de lei, iar nevoile erau mari. „2600 de români trăiau atunci doar din confortul viselor şi atât”, mai spune jurnalista TVR.

O fostă păşune cu o suprafaţă de 100 de hectare, unde păşteau vacile, a schimbat radical viaţa comunităţii din Ciugud, după ce a fost transformată într-o zonă de dezvoltare industrială. Acum, peste 30 de companii îşi desfăşoară activitatea pe fosta păşune comunală de la Ciugud, iar satul Drâmbar a devenit motorul economic al comunei, după ce zona a fost transformată într-un „Parc industrial”. Peste un milion de euro intră anual în vistieria comunei de la companiile care şi-au dezvoltat afacerile aici, bani care asigură fonduri pentru investiţii, dar şi cofinanţarea pentru proiecte europene.

„Nu avem probleme sociale, avem oameni fericiţi, avem oameni înstăriţi, funcţionăm cumva ca un magnet pentru tineretul din împrejurimi – şi nu doar din împrejurimi, pentru că avem locuitori din Germania, din Belgia, din Italia, avem întorşi acasă din Statele Unite, avem locuitori care s-au stabilit aici, mutaţi din Bucureşti sau din alte colţuri de ale ţării”, se mândreşte primarul Damian.

În timp ce în ţară se inaugurează cu fast câte doi-trei kilometri de autostradă pe an, la Ciugud, în comuna viitorului, s-au construit 2 km de pistă pentru biciclişti, cetăţenii au internet gratuit pe străzile comunei şi, din banii obţinuţi prin fonduri europene, primăria a reuşit să asfalteze primii 30 de kilometri de drum agricol din România. Cum a ajuns o comună oarecare să se dezvolte în aşa manieră, într-un interval atât de scurt? Există o reţetă a succesului? Aflăm în ultima zi de octombrie, la „Dosar România”În fiecare duminică, de la ora 18.00, TVR 1 scoate la lumină câte o filă din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări.

Be the first to comment on "Ciugud, o comună… mai ceva ca afară, duminică, în „Dosar România”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc