Cine vede aceste imagini NU mai face AVORT! Ce se întâmplă cu fătul şi mama în timpul avortului

fat
Un fost medic practicant al avorturilor (peste 1200), trecut de partea mişcării Pro-life, ne explică într-o serie de animaţii, sălbatica realitate a procedurii de avort. Sunt imagini, chiar dacă numai grafice, greu de suportat. Greu de suportat mai ales că mulţi dintre noi am fost implicati în astfel de evenimente înfiorătoare. Suntem, adică, nişte criminali.Seria este copmpusă din patru filme de circa 4 minute. Ele conţin informaţie medicală precisă despre avort şi dau publicului posibilitatea de a vedea violenţa extremă a unui avort.

Conform Live Action, organizaţia care le-a produs şi care are vechime în lupta împotriva avortului, toată informaţia prezentată este susţinută de jurnale medicale şi a fost revizuită de profesionişti din domeniu, inclusiv foşti medici care au practicat avortul.

Cele 4 filme care se găsesc la AbortionProcedures.com sunt despre cele mai comune proceduri de avort: Avortul cu pilule. Avortul prin sucţiunea fătului. Avortul cu forceps, care rupe bucăţi din copii mai mari. Injecţia chimică, care opreşte inima fătului.

Un sondaj recent al Marist College Institute for Public Opinion a găsit că 81% dintre americani sunt de acord cu unele restriţii privind avortul, inclusiv limitarea lui la primele trei luni.

Dați mai departe, să se trezească mai multă lume…

Articol relatat de portalul Solidaritate europeana

Be the first to comment on "Cine vede aceste imagini NU mai face AVORT! Ce se întâmplă cu fătul şi mama în timpul avortului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc