Buciumasii din Comuna Spulber duc mai departe traditia din Vrancea

Vrâncenii sunt considerați adevărați făuritori în confecționarea instrumentelor populare, unele sate devenind renumite în acest sens. Comuna Spulber s-a făcut remarcată prin confecționarea buciumelor întrucât este printre puținele localități din țară și unica din Vrancea, în care se mai confecționează aceste instrumente.

Buciumul este un instrument muzical popular cu tradiție în lumea românească, așa cum o menționează, de altfel, o serie de cronicari, și era folosit odinioară, de păstori în munți. Se utiliza în special pentru semnalizarea la distanță, pentru comunicarea diferitelor mesaje, dar și pentru călăuzirea oilor și a câinilor. Pe vremuri, buciumul nu lipsea de la stână, unde chema oile ori speria ursul în nopțile ploioase de vară și era nelipsit în alaiul plugarilor care duceau Plugul în ziua de Anul Nou.

În comuna Spulber buciumul are un aer tainic, venind din adâncurile timpului, încă de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare când feciorii Tudorei Vrâncioaia au fost chemați de sunetul tradițional al buciumului pentru a-l ajuta pe domnitor, în bătălia cu turcii. Instrumente ancestrale, buciumele mai sunt încă pentru localnici un mijloc de comunicare între gospodăriile aruncate de pe un deal pe altul.

Originar din satul Țipău, comuna Spulber, Cristea Tulache, renumitul făuritor de buciume a învățat din copilărie să lucreze cu lemnul și ce reprezintă valențele sale artistice, ajutându-și tatăl și bunicul în meseria de șindrilar și dogar. De-a lungul timpului, meșterul Tulache a inițiat și alți tineri în construcția de buciume, unul dintre aceștia fiind nepotul său, Manole Enache care i-a moștenit talentul și duce în prezent tradiția confecționării buciumelor mai departe.

Totodată, comuna Spulber este cunoscută și datorită formației de buciumași, a cărui coordonator este Manole Enache, care împreună cu formația de buciumași a participat la diverse concursuri, festivaluri locale și naționale, unde a obținut numeroase premii atât individual, cât și alături de grupul din care face parte.

Putem spune că în anul 2021 meșteșugul confecționării buciumelor este viu la Spulber, întrucât Manole Enache transmite meșteșugul dobândit de la bunicul său, copiilor din comună care urmează cursurile Școlii Populare de Artă. Cu siguranță acești tineri vor fi mâine, membrii formației de buciumași și cu certitudine câțiva dintre ei vor perpetua arta confecționării buciumului.

Nausica Mode, managerul Centrului Cultural Vrancea

Be the first to comment on "Buciumasii din Comuna Spulber duc mai departe traditia din Vrancea"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc