Fanii au urmărit-o cu sufletul la gură în “Narcisa sălbatică”, iar în curând, o vor putea vedea evoluând într-un nou serial al Antenei 1. Alina Pușcaș s-a întors pe platourile de înregistrare, dând startul filmărilor, alături de mari actori, pentru “Fructul oprit”, noua producție realizată de Ruxandra Ion.
În urmă cu șase ani și-a făcut debutul în actorie, iar acum, revine la marea sa dragoste! Alina Pușcaș face parte din distribuția noului serial, care va putea fi urmărit în curând la Antena 1.
“<
În “Fructul oprit”, serial produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul semnat de Simona Macovei și Radu Grigore, Alina o interpretează pe Silvia, o fire sensibilă, stilată și educată, mereu protejată de către cei din familie. Este ușor manipulată de mama ei și nu știe adevărul despre moartea tatălui. Se căsătorește cu Mihai pentru că este însărcinată. Își iubește soțul, dar mereu va avea o slăbiciune pentru Alex.
“Personajul meu este cuminte, prea cuminte, la locul lui. Sincer, mi-aș fi dorit un personaj negativ. Și în <
Personajul pe care în interpretează în noua producție a Antenei 1 îi seamănă extrem de mult, motiv pentru care Alina își dorește nespus să dea viață unui rol negativ.
“Și eu sunt idealistă, și eu îmi doresc familia perfectă, și eu îmi doresc să fie totul din iubire, din dragoste, nimic altceva. Nu sunt răzbunătoare, dar îmi doresc să joc un personaj răzbunător, pentru că mi-ar plăcea să mă joc cu lucrurile astea. Cred că fiecare dintre noi avem o doză din fiecare, dar probabil ni le stăpânim foarte bine, trebuie să se întâmple ceva, să le scoți la suprafață. Pentru faptul că sunt o idealistă, nu aș vrea să joc tot asta, aș vrea să joc un contre-emploi! O viperă, o scorpie!”, completează Alina.
Despre colegii ei, vedeta are numai cuvinte de laudă. “Mi se pare o gașcă tare drăguță, îmi plac toți!”, concluzionează actrița, pe care telespectatorii o pot urmări în curând la Antena 1, în “Fructul oprit”.
Be the first to comment on "Alina Pușcas revine la marea sa pasiune: “Îmi era dor de actorie!”"