Trupa Holograf a făcut din nou istorie!

© FOTO: Petru Ivu

Noul single, “Dă-mi iubirea ta”, a fost cântat in avanpremieră la concertul “Vedere de la Costinești” de la Sala Palatului.

După 39 de ani de succes continuu, Holograf face din nou istorie printr-un spectacol consistent, complex și memorabil, răsplătit de public cu ropote de aplauze. Noua piesă, “Dă-mi iubirea ta”, cântată în avanpremieră luni, 20 martie, special pentru fani, în cadrul concertului “Vedere de la Costinești”, a stârnit emoție și valuri de reacții pozitive în rândul publicului.

Videoclipul „Dă-mi iubirea ta” este regizat de catre Dan Petcan și îi are ca protagoniști pe Raluca Dura și Mircea Vlad, doi dansatori talentați, care și-au pus în practică talentul actoricesc și au dat viață unor personaje pline de sensibilitate, într-o confruntare pasională dintre dragoste, indiferență și iertare, pe o coregrafie realizata de catre Dan Chiriac.

Spectacolul “Vedere de la Costinești” a readus în scenă de câteva ori aseară formula inițială care i-a consacrat, cu Gabriel Cotabiță ca vocal și Mihai Pocorshi sau Nuțu Olteanu la chitară. În două ore și jumătate, spectatorii au trecut prin toate etapele muzicii Holograf, de la nostalgia primelor cântece, ca “Singurătatea astronautului YX57”, până la energia piesei “Banii vorbesc” sau emoția din “Mama”. Prezența artiștilor invitați, care faceau parte din prima formulă de scenă, precum Gabriel Cotabiță, Mihai Pocorschi, Nicky Temistocle si Nuțu Olteanu, a fost o surpriză plăcută pentru publicul care i-a aplaudat minute în șir.

Un alt moment-surpriză pentru public a fost cel cu “fiii Holograf”. Jurjak, (fiul lui Edi Petroșel) și Vladimir Pocorshi (fiul lui Mihai Pocorshi), au cântat single-ul “Șoapte”, alături de Edi Petroșel, Tino Furtună și Mugurel Vrabete.

Alături de cei 5 muzicieni de la Holograf au mai urcat pe scena și Adrian Naidin cu Marius Bațu, dând o amprentă diferită pop-rock-ului cu care ne-am obișnuit, aducând sonorități de violoncel și influențe de folk acustic, pe placul publicului.

Mizând, ca întotdeauna, pe un conținut de valoare și pe surse de inspirație autentice, trupa Holograf nu s-a dezis nici de data aceasta, cântand, timp de două ore și jumatate, doar hituri. Pentru prima dată, concertul Holograf a fost completat și de o producție tehnică pe măsură, care pune în valoare substanța din piesele lor.

Spectacolul unui public ce vibrează de emoție și nostalgie la fiecare cântec Holograf, aplauze îndelungi și ovaționări furtunoase este dovada faptului că Holograf este și va rămâne una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești, ținând mereu pasul cu schimbarea și păstrandu-și intact, totodată, ADN-ul rock.

Concertul “Vedere de la Costinești” care a avut loc luni, 20 martie, de Ziua Internațională a Fericirii, la Sala Palatului din Bucuresti, va fi urmat de încă patru concerte, într-un turneu național cu același nume. Orașele în care va ajunge Holograf sunt: Constanța (26 martie), Craiova (29 martie), Brașov (31 martie), Iași (4 aprilie). Biletele se găsesc pe iabilet.ro si pe startickets.ro.

Single-ul “Da-mi iubirea ta” este disponibil online: https://MediaPro.lnk.to/Da-mi-Iubirea-TaPR

© FOTO: Petru Ivu

Be the first to comment on "Trupa Holograf a făcut din nou istorie!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc