Timpul s-a oprit in loc pentru Corina Chiriac la National TV!

CORINA CHIRIAC
CORINA CHIRIAC

Vedeta paraseste postul dupa o colaborare de peste 12 ani

Directorul televiziunii, Calin-Mircea Popa, nu ascunde intelegerea de acum cateva zile cu artista privind rezilierea amiabila a contractului, fara a face cunoscute cauzele pentru care s-a ajuns in acest punct. Dimpotriva, el evidentiaza performantele emisiunii “Opriti Timpul” din primavara acestui an. “Potrivit Institutului Kantar Media, in cele opt editii-premiere ale spectacolului, audienta generala (all-national, compusa din publicul de toate varstele, din urban si rural – nota red.) n-a coborat sub 1,5 puncte de rating, cu o cota de piata (share – n.red.) ajunsa frecvent intre 5 si 7 %. Au fost emisiuni la care s-au uitat, la un moment dat, aproape trei sferturi de milion de romani, cum a fost editia din 3 mai”, afirma seful institutiei din parcul Politehnicii din Capitala. Popa omite insa sa citeze rapoartele de audienta intocmite pentru publicul comercial (18-49 de ani, din mediul urban), care indica cifre aproape injumatatite, fata de cele prezentate de el, evident, cu incasari pe masura.

Adrian Enache, Marcel Pavel, Gina Pavel si Corina Chiriac
Adrian Enache, Marcel Pavel, Gina Pavel si Corina Chiriac

Nemultumirile Corinei

Directorul Calin Popa crede ca e vorba de o stare de oboseala a vedetei si da vina pe pandemia de coronavirus. Sursele noastre ne informeaza ca adevaratele motive ar fi neintelegerile din ultima perioada privind formatul emisiunii cu producatoarea Raluca Olaru, precum si “acapararea” platoului de catre omul-spectacol sau omul-locomotiva Adrian Enache, adus in iarna ca sa traga dupa el audienta pe publicul comercial la nivelul cerut de conducere. Reducerea drastica a cheltuielilor pe perioada starii de urgenta ar putea fi iarasi un motiv, spun persoane care vor pleca o data cu Corina.

Ce urmeaza?

Sefii din National par sa se orienteze repede, in urmatoarele saptamani. Au mai facut-o si in alte dati, cand interpreta isi anunta, mai voalat, plecarea. In primavara anului trecut, Calin Popa gandea un show de duminica cu Mirela Vaida, insa vedeta Antenei 1 n-a avut prea multa rabdare sa-l astepte, si a ales Acces Direct. In toamna, pe lista scurta se mai afla Maria Buza, dar si aceasta a dat curs ofertei venite din partea producatorilor de la Asia Express. In plus, artista nu ar fi acceptat sa participe la emisiune alaturi de un taraf, altul decat cel condus de sotul ei, George Patrascu.

Pe surse am mai aflat ca Theo Rose ar fi chemata sa i se alature din toamna lui Adrian Enache, la National TV, dar si ca Diana Matei ar putea semna contractul zilele urmatoare cu televiziunea fratilor Micula. Sotia lui Marian Cleante, liderul tarafului de la “Opriti Timpul”, a fost vazuta, recent, in curtea celor de la National.

Conducerea postului este asigurata din oameni care lucreaza in trust de la infiintare. Calin Popa a preluat functia de director la sfarsitul lui 2013, dupa plecarea lui Mihai Mos. Apropiatii dezvaluie ca relatia conducerii cu vedeta de la “Opriti Timpul” era foarte buna, una din primele preocupari ale directorului Popa fiind aceea de a-i scrie Corinei Chiriac acest format de emisiune, pus in scena in 2014.

Be the first to comment on "Timpul s-a oprit in loc pentru Corina Chiriac la National TV!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc