Toţi oamenii care iubesc meşteşugurile tradiţionale româneşti au auzit de meșterul popular Șerban Țerțiu şi ştiu că este unul dintre cei mai vestiţi meşteri făuritori de măşti rituale din comuna Nereju, o localitate emblematică pentru Ţara Vrancei prin cultivarea artei populare şi a cântecului din fluier, prin păstrarea credinţelor şi obiceiurilor moştenite din generaţie în generaţie.
Țara Vrancei se mândrește cu oameni de excepție care păstrează meșteșugurile tradiționale românești, unul dintre aceștia după cum spuneam este Șerban Terțiu, fiul renumitului meșter de măști din comuna Nereju, Pavel Terțiu. Este continuatorul și păstrătorul modului de lucru și al specificului măștilor pe care le-a învățat de la tatăl său, încă din primii ani de școală, scrie revistavedetelor.ro.
Tatăl său, Pavel Terțiu a avut norocul să-l cunoască pe profesorul Dimitrie Gusti, care a venit în Nereju într-o cercetare împreună cu echipa sa de etnografi. Întâlnirea l-a marcat pe viață și l-a ambiționat să devină un meșter popular admirat în toată Europa.
Șerban Țerțiu transmite meșteșugul dobândit de la tatăl său mai departe, copiilor din comuna Nereju care urmează cursurile Școlii Populare de Artă, cărora le-a destăinuit tainele realizării unei măști speciale, cu caracteristici care o fac unică în arealul vrâncean și national. Șerban Terțiu devine unul dintre cei mai importanți creatori de măști populare din țară. Măștile confecționate de acesta sunt folosite de grupul de dansatori din Nereju la interpretarea dansului ritualic funerar Chipărușul.
Odinioară, măștile confecționate de Șerban Terțiu erau folosite și la „canaralele” de Anul Nou, acele cete de feciori care porneau prin sat să le ureze oamenilor sănătate și noroc în anul care vine. Astfel putem spune că aceste măști nu au preţ, pentru că ele închid în alcătuirea lor armonioasă, cu îmbinări ce adesea nici nu se văd, o comoară nesecată de informaţii, de virtuţi şi de dragoste.
Așadar putem spune despre meșterul Șerban Terțiu că este un om împlinit întrucât este onorat şi admirat de cei care iubesc obiceiurile și tradiția populară. Este printre puținii meșteri care au colindat toată Europa arătând lumii frumusețea tradițiilor vrâncene, farmecul obiceiurilor vechi de sute de ani, și mai cu seamă printre cei foarte puțini la nivel național, care au primit titlul de „Tezaur uman viu”, în anul 2018. Are copii și nepoți care vor duce tradiția mai departe, dar și elevi silitori, îndrăgostiți de spectaculoasele măști care sporesc splendoarea sărbătorilor noastre românești și stau de veghe la hotare.
Material pus la dispoziție de către Nausica Mircea, managerul Centrului Cultural Vrancea și Cătălina Cora, Referent, etnografie și cultură populară.
Be the first to comment on "Serban Tertiu, mesterul popular cu renume din Vrancea"