Distincția a fost acordată pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume. Aceasta a fost construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri. Adrian Găzdaru, managerul Teatrului EXCELSIOR: „Este o mare onoare și bucurie să fim în Cartea Recordurilor. Pentru noi, este cu atât mai important cu cât recunoașterea a venit pentru spectacolul „Vlaicu Vodă”, un proiect special, dedicat Centenarului Marii Uniri, la care a lucrat cu responsabilitate și dedicare o echipă formată din peste 700 de artiști și tehncieni. Cred că, alături de aplauzele publicului, această recunoaștere este cea mai mare bucurie pe care Teatrul EXCELSIOR și-o putea dori în acest moment aniversar.” Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, a organizat unul dintre cele mai așteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri: „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru. Spectacolul a făcut parte dintr-o producție-eveniment care și-a propus să ofere o experiență teatrală complexă, desfășurată pe parcursul unei zile întregi, ambientată în secolului al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Constituției din București, în perioadele 8 – 10 iunie și 22 – 26 august 2018, între orele 10:00 și 22:30. Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum șase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meșteșugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera tipic medievală.
Be the first to comment on "Reprezentanții Guinness World Records au omologat recordul stabilit de Teatrul EXCELSIOR. Astfel, instituția devine primul teatru din România care stabilește un record la nivel mondial!"