Nume mari la deschiderea expoziției de pictură a lui Paul Surugiu – Fuego!

12087879_766780780115607_5535484527663444191_o

Paul Surugiu – Fuego (39 ani) și-a invitat colegii la vernisajul expoziției ”Flori de rouă”, un eveniment cu totul și cu totul special, cu aer boem, care a avut loc marți, la Casa de licitații GOLDART.

Paul Surugiu și-a prezintat cele 40 de lucrări, într-un cadru special, demonstrând astfel că nu doar muzica este cea care-l recomandă. Majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În 8 luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 40 de cazuri, precum: Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, etc. “Pictura e o terapie ce-mi dă putere. Expoziția „FLORI DE ROUĂ” este lumea mea de culoare, un univers paralel al activității mele. Pictura îmi arată că în artă nu există nicio regulă. Pot să mă joc cu forme, culori, idei. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a găsi noi și noi simboluri. Mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp.”, ne-a pus artistul.

11751426_727604994033186_3593754273653424986_n

Be the first to comment on "Nume mari la deschiderea expoziției de pictură a lui Paul Surugiu – Fuego!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc