Tudor Chirilă a oprit un spectacold e teatru la Arad, din cauza zgomotului produs de blițurile aparatelor.

Tudor Chirilă (44 ani) a întrerupt spectacolul „In a Forest Dark and Deep” în care juca la Arad, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou, joi seară. Se pare că artistul a fost deranjat de zgomotul produs de aparatele foto.

Tudor Chirilă  a fost extrem de enervat de zgomotul produs de blitz-urile aparatelor foto doi fotografi acreditați la eveniment, prezenți în sala la Arad, și a interupt spectacolul în care juca, „In a Forest Dark and Deep”. Spectacolul s-a jucat joi seară în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Actorii au jucat la nici un metru distanță de public, ba chiar printre oamenii care au venit să vadă spectacolul. Însă acest lucru făcea parte din „decor”.

„Îmi pare foarte rău, dar așa nu putem juca! Sunt nevoit să opresc aici spectacolul. Este extrem de greu să ne concentrăm în condițiile în care, de când am intrat pe scenă, auzim doar declanșările enervante ale aparatelor foto, pentru că fotografii nu au fost în stare să-și achiziționeze măcar un amortizor pentru sculele lor”, a spus Tudor Chirilă, după cum citează publicația specialarad.ro. Vizibil deranjat de fotografi, Tudor Chirilă a părăsit scena și a spus că vor relua spectacolul. El a mai spus publicului arădean să ia această scenetă ca pe o repetiție. Chirilă a revenit în scurt timp pe scenă și a reluat spectacolul până la capăt.

 Florin Piersic Jr. deranjat de soneria telefonului

Incidentul le-a adus aminte jurnaliștilor de o scenă similară, al cărui protagonist a fost Florin Piersi Jr. în 2017. În timpul unei reprezentații la Teatrul Godot din București, actorul a fost vădit deranjat de soneria telefonului cuiva din public care nu s-a catadicsit defel să oprească zgomotul. Inițial, Piersic Jr. a ignorat deranjul creat, dar după un timp i s-a umplut paharul și a spus Gata. Nu pot. E umilință. E absurdă situația. Nu-i drept. Spectacolul se încheie aici. Vă mulțumesc. Atât a fost”, după care actorul a părăsit scena.

Leșe și-a mustrat spectatorii

Și Grigore Leșe a înterupt anul trecut, un spectacol la el acasă în Țara Lăpușului, când a fost deranjat că publicul a continuat să intre în sală și după începerea spectacolului său. Leșe și-a mustrat publicul spunând că nu acceptă să intre în sală nici măcar Hristos sau mama lui după ce a început spectacolul, și că este o mare greșeală.

Be the first to comment on "Tudor Chirilă a oprit un spectacold e teatru la Arad, din cauza zgomotului produs de blițurile aparatelor."

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea Presei, lumeapresei.ro