Paul Surugiu – Fuego: ”Viața nu întreabă niciodată de ce și nici nu așteaptă să-ți tragi, pentru câteva clipe, sufletul”


”Viața nu întreabă niciodată de ce și nici nu așteaptă să-ți tragi, pentru câteva clipe, sufletul. Prin surprindere, încearcă să facă tot felul de episoade pe care nu reușești să le treci cum trebuie. Și asta indiferent de statutul social ori de profesia pe care o deții!
Sunt artiști, oameni care și-au dăruit o existență publicului, care acum, din varii motive, suferă.
Poate că nu povestea lor e importantă, ci faptul că merită atenția publicului, merită să revină, iar publiccul trebuie să știe că există și să laude, la propriu, pentru că trebuie, reușitele lor.
ART BY FUEGO le-a fost alături, atât moral, cât și financiar, în ultimul an, prin Paul Surugiu, multor legende care-au adus bucurie și împlinire pe scenele țării.
Poate că mulți consideră că trecutul e trecut și trebuie să rămână acolo, cu statutul de glorie. Ei bine nu, glorificate merită să fie legendele. De ce? Nu-s multe, mor, avem subiecte, dar în locul lor nu se așează altele, pentru cândva. În continuare, Paul Surugiu, prin al său proiect admirabil, care sprijină valorile reale, va ajuta legendele să zboare, să creadă, să fie AICI, printre noi!
Iată mai jos câteva din marile personalități sprijinite de ART BY FUEGO în anul 2016 – PETRU DEMETRU POPESCU, IOAN VOICU, CORNEL CONSTANTINIU, DOINA GHIȚESCU și mulți alții!”,
scrie Paul Surugiu – Fuego.

Be the first to comment on "Paul Surugiu – Fuego: ”Viața nu întreabă niciodată de ce și nici nu așteaptă să-ți tragi, pentru câteva clipe, sufletul”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea Presei - Știri și informațiiRO PRESS - Știri, Informații, Reportaje, Interviuri, AncheteTomis Press - Știri și informațiiAdyDev Media