Cunoscută pentru stilul său de viață sănătos, Olivia Steer va povesti într-un interviu acordat Florentinei Fântânaru la “Dincolo de aparenţe”, difuzat duminica aceasta, de la 13:00, la Antena Stars, cum s-a simțit când fiul său cel mare a venit de la școală și i-a spus că nu mai vrea să fie vegetarian.
Olivia Steer și Andi Moisescu au împreună doi băieți, David (11 ani) și Luca (9 ani), pe care încearcă să îi crească într-un mediu deschis și democratic. Totodată, Olivia încearcă să le insufle celor doi băieți cumpătarea de care ea însăși dă dovadă atunci când vine vorba despre stilul alimentar.
Ca urmare, aceasta a mărturisit că nu i-a picat prea bine când, într-o zi, fiul său mai mare a venit acasă și i-a spus că vrea să mănânce carne.
”Eu sunt raw vegană, dar nu impun nimănui asta. David a început inițial prin a fi vegetarian, îi plăcea ce găteam, până când într-o zi a spus că își dorește să mănânce și el același lucru alături de colegii săi de la școală. Îți dai seama că am luat poziție pentru că la școală copiii mâncau în fiecare zi dulciuri, pâine albă, adică glucide care încarcă organismul, așa că i-am spus că e posibil să aibă probleme, i-am explicat avantajele și dezavantajele. I-am spus inclusiv faptul că dacă va fi în rând cu ceilalți nu va fi văzut ca un ciudat, dar dezavantajul s-ar putea să apară în câteva luni sau săptămâni. Și a fost decizia lui să fie omnivor și, e drept, am avut un nod în gât pentru că îi construisem o sănătate de fier, nu avusese nici o problemă.
Dar citisem că este important să nu îi bagi pe gât copilului cu forța ce mâncare și în ce cantitate vrei. De aceea niciodată nu insist nici să termine tot din farfurie. Așa că nu l-am obligat, a fost decizia lui. Dar în trei luni a început să aibă probleme și să îl doară burtica și să spună că a fost un prost. Iar atunci a ales să fie din nou vegetarian”, a povestit Olivia.
Despre relaţia sa cu familia ei, dar și despre sporturile extreme pe care le fac fiii săi, Olivia Steer vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.
Be the first to comment on "Olivia Steer, despre momentul în care fiul său i-a spus că nu mai vrea să fie vegetarian"