Actrița Monica Davidescu este o mare iubitoare de animale și povestește în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor” difuzată sâmbătă de la ora 13.00, la Antena Stars, că de-a lungul timpului a salvat o mulțime de pui de pisică sau de câine pe care i-a găsit pe stradă și de care i s-a făcut milă.
Monica a mărturisit că, de curând, a pierdut o cățelușă pe care a iubit-o foarte mult, atât ea, cât și întreaga familie, mai ales că fusese primul lor animal de companie.
”Când iei un animal de companie ești responsabil de sănătatea lui toată viața. Agătuța este o cățelușă care ne-a părăsit acum o lună și jumătate. Avea într-adevăr 16 ani și două luni. A fost prima mea dragoste, prima mea iubire. A fost primul nostru animăluț, care i-a primit pe ceilalți cu brațele deschise. Și a fost ca o mamă pentru toți puiuții. Avem o întreagă poveste aici. Noi am salvat mulți puiuți de pe stradă, i-am crescut până la vârsta sterilizării, i-am sterilizat și apoi le-am găsit câte o familie”, spune Monica Davidescu.
Despre poveștile impresionante pe care le-a trăit alături de animăluțele pe care le crește, dar și despre ce fel de îngrijire necesită acestea, Monica Davidescu vorbește sâmbătă, de la ora 13.00, în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor” de la Antena Stars.
Be the first to comment on "Monica Davidescu, mărturisire duioasă la ”Stăpânii vedetelor”: ”A fost prima mea dragoste, prima mea iubire”"