Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Ana Ciontea au filmat un moment special la fosta închisoare de la Piteşti

În cel mai nou episod din Sacrificiul, difuzat astăzi, de la ora 20:00, la Antena 1, echipa de producţie a serialului Sacrificiul, de la Antena 1, a filmat un moment special la închisoarea din Pitești, dedicat eroilor care s-au sacrificat în lupta împotriva comunismului. A fost o filmare grea, apăsătoare, plină de emoție pentru toată echipa care a luat parte la momentele speciale de la închisoarea din Pitești.

Clipe dramatice şi emoţionante deopotrivã vor trăi în aceste locuri cele trei surori, Eva, Elena şi Viorica, cărora, în urmã cu 55 de ani, comunismul le-a jucat destinul în picioare. Bocancul greu al durerii le-a strivit familia, le-a ucis părinţii şi viitorul, iar acum cele trei surori merg pe drumul suferinţei, în căutarea adevărului.

            Ana Ciontea, actrița care o interpretează pe Elena Popescu în serialul Sacrificiul, a fost impresionată de închisoarea din Piteşti: “Serialul Sacrificiul mi-a dat șansa să filmez într-un loc cumplit, care poartă în el, în ziduri, sacrificiul celor care s-au opus regimului comunist. Acolo ai încă senzația că auzi gemetele si rugăciunile acelor eroi fără vină!”, a declarat aceasta.

            ”Experimentul Pitești”, “Fenomenul Pitești” sau ”Fenomenul de reeducare” avea ca scop nu reeducarea studenților, ci dezumanizarea lor, mergându-se până la punctul în care îi obligau să devină, la rândul lor, torționari, inoculându-le ideea că nu erau niște victime. Un proces prin care cei închiși erau supuși nu doar chinurilor fizice, ci și psihice.

Be the first to comment on "Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Ana Ciontea au filmat un moment special la fosta închisoare de la Piteşti"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc