Ilinca şi Alex Florea susţin un turneu de promovare în Europa

• În avanpremiera Eurovision Song Contest 2017, “Yodel It” va răsuna pe scenele din Londra, Amsterdam şi Madrid

“Yodel It” se aude în toată Europa, iar Ilinca şi Alex Florea au primit deja invitaţii la spectacolele dedicate promovării evenimentului în câteva dintre cele mai importante capitale europene. La doar o săptămână de la anunţarea câştigătorului Selecţiei Naţionale Eurovision România 2017, Londra, Amsterdam şi Madrid şi-au manifestat dorinţa de a îi avea în concert pe tinerii artişti români.

Astfel, Ilinca şi Alex Florea au fost invitaţi la Londra Eurovision Party, în data de 2 aprilie, unde, la Café de Paris se va celebra a 10-a aniversare a evenimentului şi unde gazdele au ambiţia să organizeze cel mai mare spectacol de promovare a Eurovision Song Contest 2017.

Pe 8 aprilie, reprezentanţii noştri vor urca pe scena Melkweg din Amsterdam, iar o săptămână mai târziu, pe 15 aprilie, vor cânta la Eurovision Pre-Party ce se va ţine în Spania.

„Suntem încântaţi că am fost invitaţi la concertele de promovare şi ne bucurăm că melodia Yodel it! s-a făcut deja remarcată în Europa. Vom cânta din toată inima, în Marea Britanie, în Olanda şi în Spania. Sperăm să convingem cât mai mulţi fani Eurovision să ne voteze în finala din luna mai de la Kiev. Contăm mult pe sprijinul românilor din străinătate, pe care vrem să-i şi întâlnim în tuneele de promovare”, au spus Ilinca şi Alex.

Pentru ca “Yodel It” să răsune pe meleagurile străine, gazdele şi-au oferit susţinerea financiară şi vor acoperi, cu ajutorul sponsorilor, o parte consistentă din cheltuielile de deplasare ale artiştilor români.

Londra Eurovision Party se anunţă plin de farmec şi istorie mai ales că locul de întâlnire este situat între Piccadilly Circus și Leicester Square, din West End. Pe lângă concertele susţinute, Ilinca şi Alex vor avea întâlniri cu presa internaţională, iar alături de mass-media din Marea Britanie şi-au anunţat participarea mulţi fani Eurovision, dar şi bloggeri. În cadrul evenimentului este programată şi o sesiune de interviuri, la care vor participa jurnalişti BBC, dar şi reprezentanţi ai site-ului oficial Eurovision.

Concertul din Amsterdam este deja sold out, iar Melkweg, importantul centru cultural din Olanda, va găzdui nu mai puţin de 15 artişti ai Eurovision 2017. „Vom avea Yodel! Cea de-a 15-a confirmare a venit din România. Să le urăm un călduros Ilincăi şi lui Alex!”, au scris organizatorii pe site-ul festivalului.

Spania se pregăteşte pentru primul său mare concert de promovare Eurovision, înainte de finala din Ucraina. La Riviera, în Madrid, Eurovision Pre-Party a invitat 12 artişti din mai multe ţări europene ce vor concerta în avanpremieră, pentru fanii Eurovision, melodiile calificate în concursul din Kiev. Evenimentul va avea loc pe 15 aprilie, iar gazdele contează şi pe participarea reprezentanţilor noştri, Ilinca şi Alex Florea, ce vor reprezenta România în concert cu piesa “Yodel It”.

Piesa „Yodel it!”, interpretată de Ilinca şi Alex Florea, a primit 10.377 de voturi de la public în timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selecţia Naţională Eurovision. Melodia, compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, exclusiv de telespectatori. Pe locul al doilea s-a clasat MIHAI cu piesa „I Won’t Surrender”, care a obţinut 5.201 voturi, urmat de Instinct, cu „Petale”, melodie care a înregistrat 3.063 de voturi. Clasamentul finalei Eurovision România 2017 îl găsiţi ataşat.

Despre Eurovision:
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.
Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României vor concura în prima parte a celei de-a doua semifinale. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.

Partener: Radio România

Be the first to comment on "Ilinca şi Alex Florea susţin un turneu de promovare în Europa"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc