Gabi Luncă s-a stins din viață de coronavirus, în aceeași zi în care a pierdut lupta cu nemiloasa boală și colegul ei, Nelu Ploieșteanu. Cântăreața de muzică lăutărească, în vârstă de 83 de ani se afla internată de două săptămâni la Spitalul din Ilfov. Anunțul a fost făcut de Rebeca, fiica interpretei.
Gabi Luncă a urcat la cer vineri, după o suferință de două săptămâni cu virusul ucigaș. Artista a fost diagnosticată cu coronavirus și se afla internată de covid 19 în Spitalul din Ilfov. Decesul cântăreței a survenit la 23 de ani de la pierderea soțului ei, artistul Ion Onoriu. Anunțul morții sale a fost făcut de fiica ei, rebecca, pe Facebook. ”Dupa 23 ani, din nou împreună! Cântă împreună Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”, a scris Rebeca Onoriu, în dreptul unei imagini cu părinții ei, pe vremea în care cântau împreună și erau în vogă.
S-a născut în Județul Prahova
Artista s-a născut în 16 octombrie 1938, la Vărbilău, Prahova. Din 1992, ea a mai cântat doar muzică religioasă. Gabi Luncă a murit în spital, aidoma colegilor ei de breaslă. De asemenea și ea a fost răpusă de aceeași boală. S-a stins în aceeași zi cu Nelu Ploieșteanu, care împlinise 70 ani în decembrie și la o săptămână de Cornelia Catanga, care împlinise 63 ani, pe 9 martie.
Be the first to comment on "Gabi Luncă a murit vineri de covid, în aceeași zi cu Nelu Ploieșteanu și la o săptămână după Cornelia Catanga!"