Pana acum, Fuego si-a amanat de cinci ori, concretul de la Sala Palatului, programat initial, in martie 2020. Artistul, care sperasa cante pentru fanii sai in luna noiembrie, a schimbat data spectacolului pentru 8 octombrie, dar el a fost nevoit iar sa il reprogrameze, din cauza restrictiilor covid 19, impuse de autoritati.
”Sunt dezamăgit, dragii mei, pentru că de fiecare dată mi-am pus atâtea speranțe în realizarea acestui proiect și de fiecare dată ele mi-au fost înșelate! Chiar am crezut, cu tot sufletul, că voi putea susține concertul de pe 8 octombrie, de la Sala Palatului din București! Nu mi-am imaginat că lucrurile se vor precipita în acest mod și că vom ajunge la o situație atât de gravă în doar câteva săptămâni! Din nefericire nu putem susține concertul pe 8 octombrie, din cauza tuturor restricțiilor și recomandărilor, iar organizatorii alături de care colaborez, precum și artiștii din orchestră, au insistat să-l reprogramăm pe data de 1 martie 2022, când sperăm că lucrurile se vor așeza puțin!Biletele achiziționate rămân valabile și vă mulțumesc deschis, din suflet, tuturor celor care nu și-au retras biletele și așteaptă, ca și noi, să ne putem întâlni și să vă pot arăta cel mai spectaculos concert al vieții mele, alături de peste 100 de artiști pe scenă, invitați și sonorități dintre cele mai interesante! Viața nu ne lasă virgule și nici nu ne lasă să alegem, așa cum ar fi corect și cum ne-am dori de multe ori! Sper din suflet să înțelegeți și să-mi fiți aproape! Vă mulțumesc din nou pentru toată susținerea și vă aștept cu toată dragostea mea și cu nenumărate surprize pe 1 martie 2022 la Sala Palatului, alături de Orchestra Metropolitană și Corul Accoustic, ambele dirijate de Daniel Jinga!
https://www.ticketstore.ro/…/concert-fuego-pop-simfonic…
https://www.bilete.ro/concert-fuego-simfonic/
https://www.facebook.com/663910760747704/posts/1246130125859095/?d=n
Be the first to comment on "Fuego si-a amanat iar spectacolul de la Sala Palatului! ”Sunt dezamagit…”"