Fuego, la Buzău, într-un concert ce marchează 10 ani de turnee de Crăciun

Nici o iarnă fără Fuego. E deja un lucru știut și o tradiție care merge mai departe, cu spectacole încărcate de emoția și magia acestei sărbători uni­ce. Astfel, Asociația „Alternative Culturale“ aduce și la Bu­zău turneul național „Zăpezile de altădată“, susținut de Paul Surugiu – Fuego. Concertul de la Buzău va avea loc pe data de 22 decembrie, ora 19,00, la Teatrul „G. Ciprian“. Turneul va poposi în 20 de orașe și vine în întâmpinarea spectatorilor cu numeroase premiere. Anul acesta, Paul Surugiu vrea să propună alt­ceva publicului său. Din repertoriul artistului nu vor lipsi colindele celebre, bradul împodobit și piesele noi, dar acum Fuego va realiza o atmosferă intimă, un remember al anilor copilăriei, în care iernile aveau farmec și toate cele din jur miroseau a cetină de brad, mandarine, mere și scorțișoară. O iarnă de cândva, cu toată starea ei și cu melodii pe care cu siguranță le iubiți oferă Paul Surugiu anul acesta, în care sărbătorește zece ani de când realizează turnee na­țio­­nale de colinde în fiecare decem­brie. Alături de bandul său, Paul va da naștere unei lumi de poveste, minimaliste, din care vor face parte elemente inedite, pasiuni speciale dar și emoții pe care nu credeai că le vei mai trăi vreodată. Cu nostalgie, Crăciunul de anul acesta va fi muzical, magic, împreună cu muzica artistului ce știe, cu sensibilitate, mesaje puternice și căldură, să impresioneze publicul său. „Zăpezile de altădată“ este cumva o reîntoarcere la frumos, la acasă, la copilărie și la toate bucuriile acelea simple care ne fac zilele mai frumoase și sărbătorile de iarnă depline. „Surprize care să vă facă să uitați, pentru câteva ore, de tot și toate“ „Cu siguranță vă e dor de zăpezile de altădată, de iernile în care nu vremea era importantă, ci fericirea noastră, aroma de cozonaci, de portocale și gutui, de măr și scorțișoară. Dragii mei, anul acesta, tradiția de sărbători continuă cu un turneu de suflet, cald, romantic și vesel, în care, cu nostalgie, primim Crăciunul, cea mai frumoasă și deplină sărbătoare în viziunea mea. Împodobim și brazi, cântăm colindele arhicunoscute, ne aducem aminte de cândva, iar eu vă ofer surprize care să vă facă să uitați, pentru câteva ore, de tot și toate. Firesc că, așa cum v-am obișnuit, bandul meu va fi alături, în atmosfera unei lumi speciale. Ei bine, acum devenim mult mai intimi. Restrângem spațiul, iar concertul nostru va fi bazat pe căldură, emoție și sensibilitate. Decorul va fi primitor, iar momentele de pe scenă te vor purta în mai multe stări! Vă aștept cu drag!“, a declarat Paul Surugiu – Fuego despre concertul care va ajunge și la Buzău. Prețul unui bilet pentru evenimentul găzduit de Tea­trul „G. Ciprian“ este de 70 lei. Pentru bilete și rezervări sunați la telefon 0740.496.561. sursa: opiniabuzau.ro

Be the first to comment on "Fuego, la Buzău, într-un concert ce marchează 10 ani de turnee de Crăciun"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea Presei, lumeapresei.ro