Chipărușul este marcă înregistrată a Țării Vrancei

Dincolo de Milcov, acolo unde graiul muntenesc se amestecă ușor cu cel moldovenesc, iar Zăbala, râul, freamătă furios, se ridică un sat semeț – Nereju – cu oameni primitori și calzi. În inimile dealurilor, oamenii își muncesc pădurile și gospodăriile, își cântă fluierașele, cavalele, cobzele și buciumele și își spun, cu bucurie trecătorilor, poveștile.

Acolo, în Țara Vrancei, timpul e răbdător și blând și își „mângâie” băştinașii cu bogăția pământurilor, iar trecătorii, cu merinde și merindare.

Obiceiul tradiţional„Chipărușul”constituie elementul de bază al ansamblului folcloric tradițional din Nereju, păstrator de credinţe şi practici străvechi, anterioare creştinismului, prin autenticitatea și spectaculozitatea sa, impunându-se în repertoriul artistic al ansamblului ce îi poartă numele. „Chipărușul” este un obicei care aparține Patrimoniului Cultural Imaterial din România, regăsindu-se în repertoriul national.

Acest ritual de înmormântare, era practicat la nivelul comunității, încă din perioada precreştină, fiind transmis din generaţie în generaţie, până în zilele noastre.

Chiparusul

În timpul priveghiului doisprezece bărbaţi cu feţele acoperite de măşti tradiționale (confecţionate din piele de animale sau din lemn) jucau în faţa casei celui decedat. Dansatorii erau aşezaţi unul în spatele celuilalt, legaţi cu un lanţ – „lanţul vieţii”. Însoțiți de sunetele inconfundabile ale fluierului, ocarinei, cavalului, cobzei și ritmul dinamic al tobei, taraf specific acestei subzone etnofolclorice, mascaţii dansau şerpuind în jurul focului, sărind din când în când, peste acesta.

Trecerea prin foc simboliza momentul purificării, al curăţirii sufletului celui decedat, înainte de a păşi în lumea veşnică. Se rosteau câteva strigături premergatoare dansului macabru, în conținutul cărora, omul, era asemănat „pomului”, simbol al vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune spre cer, spre „lumina”, evocând verticalitatea perpetua. Jocul în jurul “focului purificator” marca în cadrul ceremonialului de trecere, momentul despărțirii de cel „plecat”.

În prezent, „Chipărușul ” păstreză o multitudine de elemente din trecut, la care pe parcurs s-au mai adăugat, în mod creativ, păstrând misterul și simbolistica inițială și altele. Acestea cu trecerea timpului şi-au diversificat „învelişul” artistic, dar şi-au păstrat miezul, adânc ancorat în istorie.

Ansamblul folcloric tradițional „Chipărușul” din Nereju, conservă și promovează și astăzi valori tradiționale incontestabile, componente ale tezurului folcloric vrâncean, ce continuă să reprezinte o sursă reală de bogăţie culturală.

Be the first to comment on "Chipărușul este marcă înregistrată a Țării Vrancei"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Lumea PreseiTomis PressRO PRESSAdyDev Media4x4 desert safari toursThe Bearings StoresRulmenți Stoc